2020/07/12
Ultima ora:
Acasa | Articole | Tara, tarisoara mea

Tara, tarisoara mea

De trei ani de zile, am solicitat Miniştrilor de Interne sa mareasca promoţiile de la şcolile de agenţi de politie si imi amintesc cu gust amar ca acum trei ani, promoţia a fost de 50 de absolvenţi.

Din pacate, nu am fost luat in seama si astazi ne regăsim in aceasta situaţie proasta – lipsa de personal.

Susţin ca daca M.A.I . va angaja din sursa externa si nu va face recrutarea din judeţele in care avem nevoie de oameni, voi protesta pana când resursele umane isi vor face o politica de cadre coerenta, la fel si la repartizarea agenţilor de politie. îmi pasa de modul cum sunt cheltuiţi banii publici pe chirii si naveta, chiar daca in acest moment este discriminatoriu pentru agenţii de politie care lucrează in judeţe departe de familie, lucru care ar putea fi foarte simplu de rezolvat in momentul repartizării acestora după terminarea scolii.

Daca incercam ca si organizaţie sindicala sa-i ajutam pe aceşti poliţişti, şefii de judeţ se plâng ca nu au personal, drept pentru care spuneti-mi dumneavoastră, sau cei de la Direcţia Management Resurse Umane cu ce este mai bun un poliţist absolvent de la Şcoala de agenţi Campina cu nota 7 repartizat in judeţul Hunedoara, decât daca ar fi repartizat in judeţul lui acolo unde isi are domiciliul, alaturi de familie si prieteni.

Credem ca poliţiştii absolvenţi ar fi mult mai liniştiţi si ar avea un randament de munca corespunzător daca s-ar respecta acest criteriu de repartizare.

Tara tarisoara mea_Page_1 Tara tarisoara mea_Page_2

 

 

Scroll To Top