2021/06/18
Ultima ora:
Acasa | Articole | Sinuciderile din M.A.I. – o realitate ignorată

Sinuciderile din M.A.I. – o realitate ignorată

Antet-SNAPNesecret
Nr. 9377 / 16.06.2015

C O M U N I C A T
„Sinuciderile din M.A.I. – o realitate ignorată”

Nu putem să rămânem indiferenți la valul de sinucideri din cadrul Poliției Române din ultimele 6 luni: în decembrie 2014 un șef de post din jud. Teleorman s-a împușcat în cap cu arma din dotare, iar ieri doi polițiști (unul din jud. Dâmbovița, iar altul din jud. Constanța) au ales din păcate să se sinucidă.

Nu putem să rămânem indiferenți la aceste tragice evenimente pentru că noi sperăm ca Poliția Română să devină o familie, o familie a polițiștilor în care, așa cum spun polițiștii americani, ”suntem frații în albastru”. Ne doare și suferim când albastrul uniformelor este pătat de sângele celor care au jurat să slujească cetățenilor României. Mai mult decât atât, sinuciderea unui polițist lasă traume imense familiei sale, iar cercului său de prieteni și mediului social în care a trăit o traumă de neuitat. Este dureros când vezi că cel care trebuie să fie puternic, brav și devotat a ales să renunțe la viață fără luptă.

Multă lume consideră că motivul sinuciderii pot fi diverse ”secrete murdare”, dar nimeni nu ia în seamă stresul profesional extrem la care sunt supuși polițiștii în fiecare zi. Nimeni nu ia în calcul că și polițiștii au rate la bancă și au o familie care depind de ”omul” care în fiecare zi acționează pentru apărarea tuturor semenilor ca și cum ar fi familia sa. Este greu să îți imaginezi că trebuie să îi protejezi pe toți din jurul tău, nu? Unii simt că este o povară să ai grijă de un copil, darmite să aibă grijă de semenii din jurul său chiar cu prețul vieții sale!

Tăcerea managerilor în cazurile de sinucidere este de condamnat și nu face decât să amplifice problema, iar de gestionarea acesteia nici nu poate fi vorba. A tăcea și a nu face nimic nu înseamnă a gestiona. Ignorând sinuciderile din MAI se ajunge în mod indirect la stigmatizarea acelor polițiști nefericiți creând o și mai mare nedreptate. Organizația noastră a transmis anterior în repetate rânduri conduceri MAI că pentru rezolvarea unei probleme este nevoie mai întâi de recunoașterea că aceasta există. Pentru că este imposbil să găsești rezolvarea la o problemă despre care refuzi să crezi că există. Noi credem că sinuciderile în MAI sunt o problemă gravă, o problemă care nu este discutată din motive de slăbiciune și incompetență profesională.

Acei polițiști care s-au sinucis au avut nevoie de ajutor. Pe aceia nu îi mai putem ajuta, dar oare cum am putea să îi ajutăm pe cei care au aceleași gânduri de disperare? Cum poate să îi ajute angajatorul pe cei care au intrat în depresie sau în anxietate? Testându-i prin „specialișitii săi în psihologie” care au un singur verdict: retragerea armamentului din dotare? În niciun caz nu aceasta este soluția! Oare odată cu retragerea armamentuui din dotare se retrag și problemele psihologice ale polițistului? Cu siguranță, NU!

MAI-ul trebuie să recunoască că nu are stategii de ameliorare sau rezolvare pentru astfel de situații deoarece ”specialiștii în orice” sunt ocupați tot timpul cu … ați ghicit, ALTCEVA!

Nimeni nu se gândește la sănătatea mentală și emoțională a polițiștilor. Ce este mai grav că nici măcar polițștii nu se mai gândesc la asta pentru că nu au timp din cauza problemelor profesionale, familiale și financiare. Și nimeni nu îi ajută! Unii psihologi din cadrul unităților de poliție au doar un rol de decor, iar uneori, ce este mai grav, de ”turnători cu acte în regulă” ai șefilor de unități.

Polițistul din jud. Dâmbovița care s-a sinucis ieri avea un credit luat pentru mama sa bolnavă de cancer, iar perspectivele însănătoșirii acesteia erau sumbre. Polițistul avea doar 25 de ani, un tânăr pentru care ANGAJATORUL NU A FĂCUT ABSOLUT NIMIC.

Conform art. 28 alin. 1 lit. c din Legea nr. 360/2002 și art. 1 alin. 1 din HG nr. 677/2003 polițiștii au dreptul la asistență medicală și medicamente gratuite, iar conform art. 35 lit. a din Legea nr. 360/2002 și art. 1 alin. 2 din HG nr. 677/2003 membrii de familie ai polițistului beneficiază gratuit de asistență medicală și medicamente prin rețeaua medicală proprie a MAI. Nimeni din conducerea ministerului nu se luptă ca aceste drepturi să fie respectate polițiștilor și familiilor acestora.

Nu dorim să ne erijăm în experți psihologi, dar considerăm că următoarele etape privind fenomenul sinuciderilor în MAI ar trebui urmate de urgență pentru ca astfel de evenimente să fie ameliorate sau combătute:

– conștientizarea faptului că există polițiști cu vulnerabilități psihice (mai ales că aceștia sunt supuși constant unui nivel de stres peste medie)
– identificarea cauzelor care generează aceste vulnerabilități
– stabilirea unui program strategic național prin care să poată fi luate măsuri
de prevenire a sinuciderilor și în care sănătatea mentală a polițiștilor să fie elementul central și nu motiv de ”clasare din cauze medicale”.

Ar fi multe de așternut pe hârtie, mai multe de reproșat, dar întrebările noastre sunt: Oare câți polițiștii și-ar îndruma copii să devină și ei polițiști? Oare câți cetățeni și-ar schimba mentalitatea față de polițiști după o zi într-o patrulă de poliție?

Dumnezeu să îi odihnească în pace pe foștii ”frați în albastru”!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Scroll To Top