2021/09/28
Ultima ora:
Acasa | Articole | Problemele politstilor detasati pe litoral

Problemele politstilor detasati pe litoral

Antet-SNAPNesecret
Nr. 11253 / 01.07.2016

COMUNICAT

În data de 01.07.2016 la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Constanța, a avut loc o ședință, care a avut ca subiect deschiderea sezonului estival 2016. La această activitate au participat reprezentanți ai Inspectoratului General al Poliției Române, ai conducerii IPJ Constanța, șefii subunităților și stațiunilor implicate, iar din partea Sindicatului Național al Agenților de Poliție, președintele Biroului Teritorial Constanța Coman Ion.

La începutul ședinței a fost prezentată pe scurt, zona de activitate, situația operativă, istoricul stațiunilor, particularități și probleme specifice acestei acțiuni.

Cu privire la programul de lucru s-a convenit ca polițiștii detașați să luceze de regulă în ture de 12/24, 12/48 iar acolo unde se impune la program de 8/16, reprezentantul SNAP solicitând ca statele de plată să fie întocmite în conformitate cu situația reală a orelor prestate, astfel încât polițiștii să beneficieze de toate drepturile prevăzute de lege (norma 12B, sporul de noapte, sâmbete/duminici și sărbători legale, etc.)

În cadrul ședinței reprezentantul SNAP a ridicat problema condițiilor existente în spațiile de cazare în care vor locui polițiștii pe toată perioada detașării, precum și problema asigurării transportului la și de la locul de muncă.

Referitor la deplasarea dintre spațiile de cazare și stațiunile în care sunt repartizați polițiștii, s-a hotărât ca aceasta să se efectueze cu mijloace de transport de serviciu din dotarea Ministerului Afacerilor Interne.

Polițiștii cazați în stațiunea Mamaia, la căminele studențești au solicitat ca spațiile de cazare să fie dotate cu frigidere și televizoare, având în vedere și experiențele din anii anteriori. La această problemă, conducerea SNAP, prin domnul Mandache Constantin împuternicit președinte și Coman Ion președintele BT Constanța, împreună cu domnul comisar șef Mircea-Relu Vizitiu, adjunct inspector șef la IPJ Constanța, au reușit să identifice soluții de rezolvare pentru a dota o parte dintre aceste camere, urmând ca în cel mai scurt timp toate spațiile să fie dotate corespunzător.

Cu ocazia acestei ședințe a fost transmis catre toți polițiștii detașați pe litoral numărul de telefon al președintelui Biroului Teritorial SNAP Constanța, aceștia urmând să-l contacteze pentru orice problemă pe care o întâmpină pe durata detașării.

La finalul întâlnirii, domnul Coman Ion s-a angajat să verifice personal toate stațiunile în care sunt cazați și unde își desfășoară activitatea polițiștii implicați în această misiune, urmând să întocmească o notă-raport către conducerea IPJ Constanța cu eventualele nereguli constatate, pentru remedierea lor.

Biroul Executiv Central

Scroll To Top