2019/05/20
Ultima ora:
Acasa | Articole | Politistii pasati de la o institutie la alta

Politistii pasati de la o institutie la alta

06.03.2019

C O M U N I C A T

Polițiștii pasați de la o instituție la alta

Astfel cum bine știți, sistemul de apărare, ordine publică și siguranță națională nu a fost inclus pe lista de priorități a guvernanților în anul 2017, fiind tratat cu indiferență.

Am purtat discuții cu fostul ministru al Ministerului Muncii și Justiției Sociale, căreia i-am semnalat inechitățile privind salarizarea polițiștilor, rămase nesoluționate prin legea salarizării unitare, însă domnia sa a înțeles să ”ciuntească” și pensiile militarilor. Se pare că politicienii noștri nu realizează că sistemul apărare, ordine publică și siguranță națională este o prioritate a oricărui Guvern european.

Nu reușiți să asigurați dotarea corespunzătoare a polițiștilor și condiții de muncă decente, dar nici să le asigurați un salariu cât de cât decent.

Domnul ministru al Finanțelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, prin răspunsul oferit adresei noastre (pe care îl anexăm), nu face altceva decât să paseze responsabilitatea, explicându-ne faptul că problema salariilor ține de Ministerul Afacerilor Interne.

Domnule ministru, dați-i dumneavoastră suficienți bani doamnei ministru al Afacerilor Interne cât să înlăture inechitățile cauzate de instuția dvs., iar noi ne angajăm ca, împreună cu conducerea M.A.I., să lucrăm la echilibrarea situației.

Vă rugăm să aveți în vedere faptul că ceea ce faceți conduce la deprofesionalizarea meseriei de polițist. Chiar dacă se spune că sunt destui aspiranți la această meserie, trebuie să ținem cont de faptul că este nevoie de 5-7 ani de experiență pentru ca un polițist să poată lua decizia corectă în aproape toate situațiile ivite în activitate.

Sindicatul Național al Agenților de Poliție declară public că dialogul cu reprezentanții instituțiilor ce ar trebui să înlăture aceste inechități se apropie de sfârșit. Biroul Executiv Central, în urma consultărilor cu Birourile Teritoriale S.N.A.P., vom hotărî un calendar de proteste pe termen nelimitat, până când aceste probleme ce țin de salarizare vor fi rezolvate.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top