2021/01/25
Ultima ora:
Acasa | Articole | Pe genul ,,Aveti de primit”!

Pe genul ,,Aveti de primit”!

Antet-SNAPNesecret

Nr. 12270 / 25.04.2017

 COMUNICAT

Pe genul ,,Aveți de primit”!

          Sindicatul Național al Agenților de Poliție, primește de la membrii săi, în mod constant, sesizări referitoare la cazuri de neacordare a drepturilor salariale, fiindu-ne solicitat sprijinul pentru remedierea acestor probleme.

         Astfel, colegii noștri, lucrători în cadrul Inspectoratului Județean de poliție Iași, ne-au comunicat faptul că în luna martie 2017, nu au primit sporul legal pentru orele suplimentare și pentru sâmbetele, duminicile și sărbătorile legale lucrate.

          Ca urmare a demersurilor efectuate la nivelul I.P.J. Iași, am primit un răspuns de la Serviciul Financiar, specific pentru acest sistem, prin care ni se confirmă neplata unor drepturi legale, ca și cum această situație ar fi una normală. Din conținutul adresei-răspuns nu rezultă nici cine se face vinovat și nici măsurile dispuse, iar referitor la banii cuveniți oamenilor pentru munca prestată, ni se comunică faptul că aceștia vor fi achitați în luna următoare, pentru că nu a fost efectuat calculul ,,în timp util”.

         Ne întrebăm dacă polițistul poate face același lucru atunci când merge la cumpărături, la bancă sau pentru achitarea altor datorii, să spună că va plăti luna viitoare, așa cum și angajatorul consideră normal.

         Pentru conformitate anexăm la prezentul comunicat, adresa I.P.J. Iași – Serviciul Financiar, nr. 46985 din 11.04.2017 .

Biroul Executiv Central

pe-genul-aveti-de-primit_page_2

Scroll To Top