2021/03/09
Ultima ora:
Acasa | Articole | Ovidiu – politist de frontiera, eroul copilariei pentru cinci frati micuti din Ghermanesti
Ovidiu – politist de frontiera, eroul copilariei pentru cinci frati micuti din Ghermanesti

Ovidiu – politist de frontiera, eroul copilariei pentru cinci frati micuti din Ghermanesti

Nesecret,
08.02.2021

C O M U N I C A T

Ovidiu – polițist de frontieră, eroul copilăriei pentru cinci frați micuți din Ghermănești

În fiecare zi o poveste de viață se șterge, se scrie, se rescrie sau se completează de către oameni simpli. Erou al poveștii noastre de viață este un polițist de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Huși.

Povestea a început într-o zi friguroasă de decembrie 2020 când colegul nostru Ovidiu Iulian, aflat într-o misiune specifică, a observat în curtea unui micuț imobil dărăpănat din localitatea Ghermănești o copilă de maxim cinci ani îmbrăcată sumar, cu capul descoperit și desculță, deși temperatura era de – 5 grade Celsius. Fiind în perioada premergătoare Sărbătorilor de Iarnă și în mijlocul unei ample campanii umanitare desfășurată la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Huși, care consta în distribuirea de produse alimentare și nealimentare familiilor aflate în nevoie din zona de responsabilitate, colegul nostru s-a apropiat de imobil pentru a cunoaște familia micuței.

Imaginea care l-a întâmpinat a fost una dezolantă. Imobilul, compus din două camere și un hol era într-o stare deplorabilă. Geamurile încăperilor erau fisurate sau lipseau în totalitate în unele părți, fiind înlocuite cu bucăți de celofan sau mușama pentru a împiedica pătrunderea frigului iernii. În hol era improvizată o bucătărie în care mama fetiței pregătea ceva de mâncare la o mică plită a unei sobe. Dintre cele două încăperi doar una era utilizată, cealaltă fiind folosită pentru a depozita unele lucruri. Practic, din trei încăperi existente, membrii familiei foloseau o singură încăpere, în care exista un sigur pat, de 1,4 m, acoperit cu o veche saltea de paie și holișorul, care erau utilizate, în funcție de nevoi, ca bucătărie, dormitor sau baie.

Colegul nostru a aflat cu mâhnire că în respectivul imobil își duc cu greu existența şapte suflete: doi adulți și cinci copii cu vârste cuprinse între 1 și 8 ani. În lipsa unui loc de muncă stabil, părinții, muncind cu ziua pe la oamenii cu mai multă dare de mână din localitate, fac eforturi uriașe pentru a asigura hrana cea de toate zilele micuților.

Ovidiu a intrat în vorbă cu cei mai mărișori dintre copii. Așa a aflat că doi dintre ei sunt deja elevi la școala din sat și că au rezultate foarte bune la învățătură. Singura lor tristețe era că nu se pot duce la școală, fiind suspendate cursurile și că nu pot participa la orele on line deoarece casa lor nu are curent electric și nici internet. Colegul nostru a aflat că tatăl micuților a făcut tot ce a fost posibil omeneşte, pentru a putea să le cumpere un laptop, în momentul suspendării școlii. Acumulatorul laptopului este reîncărcat, ori de câte ori este nevoie, prin bunăvoința patronului, la magazinul din sat.Cei doi copii școlari se duc personal la colegii care locuiesc în apropiere, își iau notițe și își fac conștiincioși temele la lumina unei lămpi cu gaz.

Parte din pachetele pregătite cu grijă de polițiști cu suflet din cadrul Sectorului Huși au rămas, evident, la această familie. În preajma Crăciunului, copiii s-au bucurat să primească hăinuțe călduroase, încălțăminte, dulciuri și jucării. Mama l-a privit cu recunoștință pe Ovidiu când a adus din portbagajul mașinii de serviciu sacoșe cu produse alimentare neperisabile și lădițe cu fructe proaspete.

Am plecat de acolo cu sufletul greu. Sunt și eu părinte. Eram extrem de trist văzând în ochii mamei atâta tristețe și neputință. Am început să mă gândesc cum aș putea să-i ajut.

Ideile au venit una după alta și colegul nostru a înțeles că se pot face lucruri frumoase și că ar putea fi posibil ca acele camere, aproape insalubre, să devină un adevărat cămin pentru cei cinci copii minori.

Era nevoie de multe fonduri și de oameni care să dea o mână de ajutor. În calitate de președinte al organizației sindicale S.N.A.P. Frontiera Vaslui, ideile lui au fost împărtășite în primul rând colegilor, polițiști de frontieră și membri de sindicat, dar și prietenilor lui. Ajutorul primit a fost uriaș și nesperat. Toate persoanele care au ascultat povestea nu au rămas indiferente, ajutând fiecare, după posibilități, cu bani, produse alimentare, îmbrăcăminte, încălțăminte, obiecte casnice. În acesta moment imobilul este complet mobilat și utilat cu strictul necesar pentru un trai decent, geamurile și ușile au fost schimbate, iar Ovidiu depune eforturi pentru a branșa locuința la rețeaua de energie electrică și la societatea de cablu locală.

A fost un efort colectiv uriaș, dar finalizat cu un succes remarcabil, după aproximativ o lună de lucrări. Micuța locuință este acum mobilată și utilată cu strictul necesar, ne-a mărturisit Ovidiu, marcat de sentimentul mândriei lucrului făcut cu simț de răspundere.

Ovidiu și colegii noștri au demonstrat acum cât de ușor poți deveni erou în povestea altora. E nevoie de gânduri bune, dragoste de semeni și dorință de a ajuta. Restul… e poveste…
http://actualvs.ro/ovidiu-politist-de-frontiera-eroul-copilariei-pentru-cinci-frati-micuti-din-ghermanesti/

BIROUL EXECUTIV CENTRAL
”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top