2019/08/19
Ultima ora:
Acasa | Articole | “Orientativ”-adjectiv. Care serveste la orientare, informativ (DEX)

“Orientativ”-adjectiv. Care serveste la orientare, informativ (DEX)

04.03.2019

C O M U N I C A T

“Orientativ”-adjectiv. Care servește la orientare, informativ (DEX)

La inițiativa Sindicatului Național al Agenților de Poliție, în urma numeroaselor sesizări venite din partea membrilor noștri, atât din capitală cât și din teritoriu, în data de 01.03.2019 o delegație S.N.A.P. a avut întâlnire cu domnii Comisar Șef de Poliție Vasile Armașu – directorul Direcției de Ordine Publica din cadrul I.G.P.R., și Comisar Șef de Politie Marius Mihai – director-adjunct al Direcției de Ordine Publică din cadrul I.G.P.R.

Sesizările pe care le-am primit și pe care le-am analizat cu reprezentanții I.G.P.R. vizează Dispoziția Direcției de Ordine de Publică din 28.01.3019, dispoziție de punere în aplicare a unor activități de coordonare, patrulare și de cunoaștere a populației. Din sesizări, ca principală temă de analiză s-a desprins “staționarea” impusă de manageri în baza dispoziției în cauză.

După analiza sesizărilor noastre și în urma discuțiilor purtate, conducerea D.O.P. a ținut să sublineze un lucru important pe care, de urgență, ar trebui să și-l însușească fiecare manager: Direcția de Ordine Publică nu își asumă modul în care este pusă în aplicare această procedură de anumiți șefi. Totodată, aceștia ne-au precizat că această dispoziție a fost emisă ca un ghid orientativ, lăsând la latitudinea șefilor din cadrul formațiunilor de Ordine Publica sa stabilească staționarile atât în funcție de situația operativă, cât și în raport cu forțele pe care le au la dispoziție, însă, în niciun caz, această Dispoziție nu este valabilă pe timpul nopții. Tot în cadrul acestor discuții, conducerea D. O. P. a ținut să precizeze faptul că în perioada în care țara noastră va deține președenția Uniunii Europene doar polițiștii din cadrul Biroului de Ordine Publică vor avea obligativitatea să se prezinte la locul de muncă în uniformă și nu cum greșit s-a înțeles în multe județe, că toți polițiștii, indiferent de formațiune, vor purta obligatoriu uniforma. De asemenea, ne-a fost adus la cunoștință faptul că în perioada imediat următoare urmează sa fie modificată Dispoziția 123 /2012 prin care se modifică și atribuțiile agentului șef de schimb, în sensul că acesta nu va mai trebui să soluționeze petiții, activitate ce impune audierea de persoane și întocmirea de adrese! Soluționarea de petiții implică pierdere de timp la sediul Secției, în condițiile în care acesta trebuie să se afle permanent alături de agenți în teren.

În urma întâlnirii cu conducerea D.O.P. din cadrul I.G.P.R., S.N.A.P. solicită ferm tuturor managerilor să respecte caracterul orientativ al dispozițiilor și să nu se prevaleze de acestea ca de un ordin precis ori un instrument prin care cei vizați de către șefi să fie “puși la punct”.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top