2018/11/19
Ultima ora:
Acasa | Articole | Naravul din fire are lecuire, SNAP are grija de asta!

Naravul din fire are lecuire, SNAP are grija de asta!

Nesecret

30.08.2018

C O M U N I C A T 

– Năravul din fire are lecuire, SNAP are grijă de asta! –

            Dacă de la începutul anului 2018, tot nu s-au mai găsit bani la buget pentru plata sporului serviciului de „permanență la domiciliu”, în comun cu conducerea I.G.P.R., s-a stabilit clar că, nimeni nu va mai dispune ordine aberante.

          „Munca în folosul comunității” este pentru cei care eludează legea, NU PENTRU CEI CARE O APĂRĂ! Polițistul TREBUIE PLĂTIT pentru munca sa, transformată adesea în sacrificiu.

          Sindicatul Național al Agenților de Poliție luptă ca drepturile polițiștilor să fie respectate și ia atitudine față de abuzurile unor șefi care tratează instituția Poliției, de-odată cu lucrătorii ei, ca pe propriile SRL-uri. Consideră că pot dispune de timpul liber al subordonaților și-i pot „convoca” la ordin după cheful și interesele lor de șefuleți, agățați de scaune și salarii de merit…, că beneficiile se mențin cu „efort”, nu-i așa!? Doar că unicul efort al unor șefi este acela de a-i intimida și umili pe polițiști.

          Din păcate, există unii ocupanți vremelnici, împuterniciți pe funcții manageriale, care găsesc ei „soluții” coercitive, prin care-i constrâng pe polițiști să execute serviciul de permanență. Că niște jupâni îi amenință pe polițiști, în caz de nesupunere, cu „amânarea avansării” ori „evaluarea anuală„.

          Acelor șefuleți, care au apucături comuniste și nu se debarasează de comportamentele abuzive, le punem în vedere și le amintim că:

          S.N.A.P. a reușit să scoată acea jumătate de oră în care polițiștii erau ținuți abuziv peste programul legal de muncă pentru ședințe, atât la intrarea, cât și la ieșirea din serviciu.

          Tot S.N.A.P.  a eliminat agenda de lucru prin care polițiștii aveau obligația să prevadă astăzi ce vor face mâine, să menționeze activitățile ulterioare într-o agendă pe care angajatorul nu le-o asigura.

          S.N.A.P. a fost cel care a desființat obligativitatea întocmirii raportului scris pentru părăsirea ”garnizoanei” acesta fiind înlocuit cu un registru în care polițistul informează șefii atunci când dorește să circule liber.

          S.N.A.P. a reușit să implementeze pauza de masă de 20 de minute în care polițistul să poată servi masa în condiții civilizate, nu pe capota autospecialei, fără teama că vor fi sancționați pentru aceasta.

          Cu eforturi deosebite, atunci când alte sindicate au bătut palma cu angajatorul, S.N.A.P. a convins Ministerul Afacerilor Interne să plătească sporul de 75% pentru sâmbete, duminici și sărbători legale.

          S-a reușit cu greu, împreună cu cei din conducerea M.A.I., ca orele suplimentare prestate de polițiști în cursul săptămânii să fie plătite după 60 de zile.

          Considerăm că acei șefi care nu înțeleg că trebuie să respecte toate drepturile pe care le au lucrătorii din subordine, sunt oameni fără principii sănătoase, lipsiți de valori morale și care nu au ce căuta în acele funcții.

          Nu este normal ca polițistul să vină la serviciu de fiecare dată când este nevoie de el, dar atunci când el are nevoie de timp liber, să nu poată beneficia de acest drept, zilele libere fiind programate după bunul plac al șefului.

          Sindicatul Național al Agenților de Poliție lupta în continuare pentru ca aceste probleme să fie rezolvate, astfel încât polițiștii să beneficieze de toate drepturile prevăzute de lege.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Scroll To Top