2021/03/09
Ultima ora:
Acasa | Articole | Intalnire SNAP – IGPR

Intalnire SNAP – IGPR

Antet-SNAPNesecret
Nr. 10519 / 01.02.2016

COMUNICAT
Intâlnire S.N.A.P. – I.G.P.R.

La data de 29.01.2016, la sediul I.G.P.R., a avut loc o întâlnire informală între conducerea I.G.P.R., reprezentată de chestor de poliție Bogdan Despescu – inspector general, chestor de poliție Dumitru Jianu – inspector general adjunct, cms. șef Ionescu Daniel – împuternicit director Direcția Management Strategic și Suport Informațional, și o delegație a S.N.A.P., formată din Iulian Surugiu – președinte și Cosmin Andreica – Membru B.Ex.C.

În cadrul discuțiilor, au fost dezbătute următoarele subiecte:

– Programul echipei de cercetare la fața locului a structurilor de investigații criminale;
– Nerespectarea programului de lucru și a prevederilor art. 39 și 44 din Legea 360/2002 Statutul polițistului la posturile de poliție;
– Situația controalelor abuzive ale dispozitivului de ordine publică de către ofițeri care nu au mandatul instituției și care folosesc autoturismele personale;
– Situația polițiștilor care, anterior modificării Ordinului M.A.I. 665/2008, au promovat diferite selecții iar inspectorii șefi refuză să emită actele administrative;
– Abuzul de putere comis de unii șefi care dispun peste nivelul competenței pe care îl au;

Referitor la aceste aspecte, inspectorul general a susținut necesitatea îmbunătățirii cadrului legal privind efectuarea controalelor la dispozitivul de ordine publică, sens în care va emite o dispoziție.

În privința programului de lucru, inspectorul general s-a pronunțat pentru analizarea fiecărei situații în parte în vederea identificării unei forme de organizare a programului legală și oportună.

De asemenea, vor fi identificate forme ale programului de lucru care au dat rezultate iar bunele practici vor fi exemplificate și promovate.

Celelalte aspecte, vor face obiectul unor verificări, pentru ca practicile abuzive și excesele de zel ale unor șefi să înceteze.

Președintele
Sindicatului Național al Agenților de Poliție
Iulian SURUGIU

Scroll To Top