2018/07/16
Ultima ora:
Acasa | Articole | Intalnire la Poltia Municipiului Giurgiu

Intalnire la Poltia Municipiului Giurgiu

Nesecret

11.01.2018

COMUNICAT

Întâlnire la Poliția Municipiului Giurgiu

În data de 10 ianuarie 2018, la sediul Poliției Municipiului Giurgiu, a avut loc o ședință la nivelul Biroului de Investigații Criminale, având ca subiect analiza situației operative și organizarea programului de lucru.

La această activitate au fost invitați să participe si reprezentanții Biroului Teritorial Giurgiu, precum și președintele Sindicatului Național al Agenților de Poliție.

În cadrul B.I.C. – Giurgiu desfășoară activitatea un număr de 12 lucrători, fiecare având repartizate foarte multe dosare/cauze penale, tot aceștia fiind și cei care asigură serviciile în cadrul grupei operative.

Aceste activități sunt aproape imposibil de realizat, dacă e să ținem cont de timpul necesar de refacere a capacității de muncă, de respectarea prevederilor Codului Muncii, ale directivelor Uniunii Europene și chiar ale drepturilor fundamentale ale omului.

Pe parcursul discuțiilor purtate, a rezultat o stare generală de nemulțumire, manifestată de oameni, cu privire la volumul mare de lucru din cauza lipsei de personal, precum și a tracasărilor dintre unitate și Parchet, unde se pierd multe ore, pe la ușile procurorilor, aceste ore nefiind contabilizate și plătite.

Referitor la programul de lucru, soluția cea mai bună pe care am identificat-o, având în vedere condițiile actuale, este aceea de a organiza lucrul în sistem ture, 12 cu 24, 12 cu 48, deși au fost situații în care oamenii sunt chemați la parchet sau la alte activități din timpul lor liber.

Cu toții trebuie să înțelegem că polițistul are datoria de a-și îndeplini toate atribuțiile de serviciu, de a aplica legea în mod corect, de a rămâne onest și imparțial în orice situație, dar nu mai suntem dispuși să acceptăm compromisuri care implică sacrificii doar din partea lucrătorilor.

Considerăm că este momentul să terminăm cu mentalitățile de genul ,,lasă că merge și așa!”, angajatorul având datoria de a asigura, atât condiții normale și decente de muncă, cât și respectarea tuturor drepturilor prevăzute de lege.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

UNITI VOM FI PUTERNICI!

Scroll To Top