2021/01/25
Ultima ora:
Acasa | Articole | Intalnire cu reprezentantii IGPR privind problemele politistilor

Intalnire cu reprezentantii IGPR privind problemele politistilor

antet

În data de 11.04.2014, a avut loc o întâlnire între reprezentanții SNAP și reprezentanții IGPR, ocazie cu care s-au analizat și discutat următoarele probleme:

          – programul de lucru din sectorul rural de poliție, respectiv al lucrătorilor din cadrul posturilor de poliție

          – abuzurile comise de șefi asupra subordonaților și comportamentul șefilor față de subalterni

          – analizarea menținerii Secțiilor de Poliție Rurală (în opinia noastră ar trebui desființate întrucât nu se mai reflectă operativitatea lor)

          – modificarea programului de lucru în varianta 12/24, 12/48 la unitățile de poliție unde polițiștii doresc acest lucru și permite situația operativă

          – planurile de acțiune dispuse de IGPR se aplică în mod deficitar la nivel de IPJ-uri cu angrenarea irațională a polițiștilor care sunt în timpul liber, în loc să fie planificați în acțiuni doar cei care sunt în serviciu efectiv

          – patrulele de poliție nu sunt formate din minim 2 polițiști + alte organe de ordine publică așa cum prevede Dispoziția IGPR nr. 643/2006, iar la nivelul unităților de poliție nu se respectă acest lucru în sensul că patrula este formată dintr-un singur polițist + alte organe de ordine publică, astfel că intervenția polițiștilor din mediul rural în urma apelurilor la SUAU 112 devine practic un risc din cauza acestui aspect (menționăm că din această cauză a nerespectării Dispoziței nr. 643/2006 a generat o creștere foarte mare a ultrajelor)

          De asemenea, s-a adus în discuție faptul că șefii din poliție după ce sunt ”instalați pe funcție” încep să se comporte ca niște patroni de SRL-uri și se comportă cu subordonații ca și cum aceștia ar fi angajații acestora.

Pe această cale, dorim să atragem atenția că fără schimbarea mentalității managerilor nu se va putea implementa niciodată și în Poliția Română un sistem european de poliție.

                             

Biroul Executiv Central

Scroll To Top