2020/10/20
Ultima ora:
Acasa | Articole | Informare sporuri salariale

Informare sporuri salariale

Nesecret

07.09.2020

C O M U N I C A T

Informare  sporuri salariale  –

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a participat la o serie de întâlniri cu cei din conducerea Ministerului Afacerilor Interne, inclusiv la sedințele Comisiei de Dialog Social, fiind în măsură să vă informeze cu privire la unele aspecte de interes general.

Referitor la subiectul identificării funcțiilor vacantate discutat intens în ultima perioadă, oficialii din minister ne-au comunicat că acestea nu vor fi desființate, fapt normal în situația în care sistemul se confruntă cu o acută lipsă de personal.

Drepturile salariale lunare care urmează să fie acordate sunt actualizate, în conformitate cu prevederile Deciziei ÎCCJ nr.51/2019, totodată se va plăti retroactiv și diferența de bani rezultată, de la începutul anului până în prezent.

Au mai fost dezbătute cuantumurile unor sporuri, respectiv cel de fidelitate care este cuprins între 5 și 20 de procente în funcție de vechime și cel pentru pericol deosebit de până la 30%, sindicatele solicitând angajatorului acordarea acestora la maximul prevăzut de lege.

Cu privire la sporul pentru agenții de poliție care au absolvit forme de învățământ superior, considerăm că de acesta ar trebui să beneficieze toți cei care au făcut dovada studiilor acreditate cu diplomă de licență, fiind obligația legală a angajatorului să îi încadreze pe un post corespunzător nivelului lor de pregătire.

Vă vom informa de îndată, în funcție de evoluția lucrurilor și de hotărârile care se vor adopta în perioada următoare.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top