2019/04/20
Ultima ora:
Acasa | Articole | Informare privind salarizarea

Informare privind salarizarea

21.01.2019 

I N F O R M A R E

Privind salarizarea

În repetate rânduri am susținut că salarizarea polițiștilor este un obiectiv deosebit de important pentru Sindicatul Național al Agenților de Poliție și vom depune toate eforturile necesare ca agentul de poliție să aibă un salariu bun și condiții de lucru cât mai aproape de normal.  Am mai spus și că avem printre noi colegi care nu au ce căuta în acest sistem, iar noi ca organizație trebuie să fim echilibrați și cât mai aproape de adevăr.

În ultimele 6 luni, în afară de procesele pentru diferite sporuri, acțiunile privind nerespectarea și aplicarea incorectă a legii, am și negociat în permanență cu instituțiile statului stând la masă atât cu cei de la guvernare, cei din opoziție, cât și cu societatea civilă pentru că ne-am dorit să extragem Instituția Poliției din viața politică a României, lucru ce nu este ușor de realizat.

Ne dorim și luptăm în continuare pentru punerea în grilă cât mai repede a salariului polițistului, iar la acest moment vă informăm că salariile agenților de poliție cresc substanțial începând din luna ianuarie 2019. Am reușit ca sporul pentru munca prestată în zilele de repaus săptămânal, de sărbătorile legale și în zile în care potrivit legii nu se lucrează și sporul pentru munca suplimentară prestată peste programul normal de lucru să nu fie plafonate la luna decembrie 2018. Până în luna martie nu vom mai scrie despre subiectul salarizării, însă nu înseamnă că suntem mulțumiți de aceasta.

Vom continua dialogul până când această cale va fi epuizată și încă sperăm în găsirea de soluții viabile atât pentru salarizarea polițiștilor, cât și pentru îmbunătățirea serviciului polițienesc pentru cetățenii României.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top