2021/01/15
Ultima ora:
Acasa | Articole | Grup de lucru – boala lunga

Grup de lucru – boala lunga

Antet-SNAPNesecret

Nr.  12814  / 12.10.2017

 C O M U N I C A T

          În data de 11.10.2017, o delegație a Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România ”Alexandru Ioan Cuza” și a Sindicatului Național al Agenților de Poliție a participat la grupul de lucru format la nivelul Ministerul Afacerilor Interne, pentru modificarea Legii nr. 360/2002 – Statutul Polițistului.

          Din primele discuții purtate reiese clar faptul că nu se dorește elaborarea unui Statut mai bun, care să genereze avantaje și întărirea autorității polițistului român, existând chiar pericolul să obținem unul mai prost decât cel în vigoare.

          Pentru noi este clar că angajatorul încearcă să își apere cu sfințenie interesele instituției și privilegiații din birouri, iar drepturile polițiștilor de rând și ale familiilor acestora, nu constituie un obiectiv pentru ei.

          Vor urma și alte întâlniri, după care proiectul legislativ va fi trimis spre consultare către toate armele din Ministerul Afacerilor Interne și la final vom mai avea o analiză, iar apoi va trimis în dezbatere publică și către Parlament.

          În concluzie, ”boală lungă, moarte sigură”!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

UNITI VOM FI PUTERNICI!

Scroll To Top