2020/07/12
Ultima ora:
Acasa | Articole | – F.S.D.P.R. “AL. I. CUZA” solicita amanarea concursului si schimbarea OMAI 665/2008

– F.S.D.P.R. “AL. I. CUZA” solicita amanarea concursului si schimbarea OMAI 665/2008

Ca urmare a nenumăratelor reacţii ale membrilor noştri de sindicat cu privire la condiţiile vehiculate, referitoare la organizarea concursurilor de accedere în corpul ofiţerilor, vă solicităm să analizaţi oportunitatea devansării concursului cu aproximativ 30 de zile, timp în care să fie modificat cadrul legal, respectiv Ordinul M.A.I. 665/2008, din următoarele considerente:

– în contextul actual, prevederile existente permit participarea la concurs a jandarmilor,pompierilor şi a maiştrilor militari, lucru de natură să genereze o nemulţumire în rândul agenţilor de poliţie. Este vorba, atât de faptul că, de mai bine de 9 ani, nu au mai fost organizate concursuri din sursă internă, dar şi din perspectiva interesului instituţiei deoarece vorbim despre posturi care au o specialitate exclusivă aflată în sarcina Poliţiei Române (investigaţii criminale, rutieră, investigarea criminalităţii economice etc).

-condiţiile actuale prevăd obligativitatea depunerii unei fişe medicale care ridică costuri mari în sarcina agenţilor de poliţie (aproximativ 160 lei) iar raportat la numărul mare de candidaţi ce se preconizează a participa, nu există timpul fizic necesar ca fiecare candidat să fie examinat la cele 7-10 specialităţi medicale. Apreciem că, în prezent, cerinţele medicale din fişa postului agenţilor de poliţie sunt aceleaşi cu cele ale ofiţerilor, sens în care o adeverinţă medicală eliberată de medicul unităţii ar fi îndestulătoare.

F S D P R  AL  I  CUZA solicita amanarea concursului si schimbarea OMAI 6652008_Page_1 F S D P R  AL  I  CUZA solicita amanarea concursului si schimbarea OMAI 6652008_Page_2

Scroll To Top