2019/09/22
Ultima ora:
Acasa | Articole | Deficit de ofiteri in Politia Romana

Deficit de ofiteri in Politia Romana

26.07.2019

    C O M U N I C A T

Sindicatul Național al Agenților de Poliție, întotdeauna departe de ipocrizie, a salutat măsurile angajatorului prin care li s-au acordat drepturile agentilor.

În anul 2017, Poliția Română se confrunta cu un deficit enorm de agenți. Tot atunci, a avut loc întâlnirea dintre premierul Mihai Tudose si Iulian Surugiu, întâlnire in cadrul careia s-au dispus măsuri care au diminuat problemele de personal. 

Poliția Română rămâne deficitară la capitolul ofițeri, iar pentru optimizarea activității este nevoie de inca 2900 de ofițeri (420 doar în București),aceasta pe lângă nevoia de 900 de agenți.

În sfârșit, conducerea Poliției Române- Inspectorul General Ioan Buda, a dispus recrutarea a 1800 de ofițeri DOAR din sursă internă, din rândul agenților de poliție cu studii superioare, o măsură normală care ar fi trebuit inițiată de mult timp. 

Fiecare manager trebuie să caute soluții întâi în “pepiniera proprie” si abia apoi să apeleze la sursa externă. Acum, tot ce mai rămâne, este ca agenții de poliție să se apuce de învățat pentru examene și să-și clădească o carieră de ofițer.

Agenții care doresc să participe la examen nu trebuie să mai depună toate documentele (fișa medicală, cazier, etc.) ori să susțină alte probe, întrucât ei sunt deja angajati ai Ministerului Afacerilor de Interne.

Le dorim tuturor colegilor, succes!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top