2021/01/15
Ultima ora:
Acasa | Articole | Comunicat SNAP – In loc sa scada problemele se inmultesc

Comunicat SNAP – In loc sa scada problemele se inmultesc

Nesecret
16.11.2020

 C O M U N I C A T
În loc să scadă  problemele, se înmulțesc –

Sindicatul Național al Agenților de Poliție a făcut demersurile necesare, solicitând angajatorului, în repetate rânduri, să asigure polițiștilor, atât materialele de protecție, cât și drepturile financiare prevăzute de lege, având în vedere starea de alertă în care ne aflăm.

 Condițiile de distanțare fizică afectează pe toată lumea în mod negativ, inclusiv activitățile sindicale, pornind de la interzicerea organizarii ședințelor/întrunirilor, a unor acțiuni de protest și până la lipsa dialogului social, toate acestea fiind în detrimentul membrilor de sindicat.

Declaratia ministrului Afacerilor Interne, privind reforma sistemului, se pare că a fost doar una cu caracter politic, chiar dacă SNAP a întocmit și prezentat un proiect în acest sens, acesta nu a fost dezbătut și nici nu a fost înaintat mai departe pentru a fi pus în practică.

Asistăm la răspândirea unor zvonuri și informații prin divese surse, referitoare la probleme bugetare, la acordarea sau neacordarea drepturilor salariale, care produc o stare de temere în rândul polițiștilor, aceștia întrebându-se dacă își vor mai primi salariile în viitor. La acestea se mai adaugă și ,,știrile” legate de modificarea legislației și a condițiilor de pensionare pentru polițiștii aflați la sfârșit de carieră.

Oamenii așteaptă un punct de vedere oficial de la cei care sunt în măsură să confirme sau să infirme toate aceste zvonuri (MAI, IGPR,IGPFR, etc) , asta în cazul în care aceste știri false nu sunt lansate chiar de către angajator.

Reamintim tuturor că prioritățile organizației noastre rămân în continuare cele referitoare la drepturile membrilor, inclusiv acordarea majorării salariale promise, precum și prelungirea bazei legale de acordare a sporului pentru munca prestată în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale, pentru anul 2021.

Nu garantăm că polițiștii și polițiștii de frontieră vor mai răbda mult, că vor mai accepta să muncească în aceste condiții cu doar o mască de unică folosință pe zi și având tolba plină cu promisiuni de la angajator.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL
”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top