2018/12/16
Ultima ora:
Acasa | Articole | COMUNICAT – Romania, tara unde nimeni nu-si asuma responsabilitatea

COMUNICAT – Romania, tara unde nimeni nu-si asuma responsabilitatea

26.09.2018

C O M U N I C A T

România – țara unde nimeni nu-și asumă responsabilitatea

           Cu luni bune în urmă, când era soare, cald și frumos, am atras atenția că în Vama Albița polițiștii riscă să rămână pe timp de iarnă fără căldură!

          Pentru a rezolva cât de cât această problemă, în sfărșit s-au achiziționat calorifere electrice! S-a găsit o variantă de concesionare pentru terenul din Vama Albița unde să amplaseze butelia de butan și probabil că peste 1-2 ani vor avea centrală termică și calorifere potrivite, pentru că nu s-au găsit oamenii care să achiziționeze direct aceste lucruri atât de necesare polițiștilor. Astfel, așteptăm după procedura greoaie de achiziție și, Dumnezeu știe, poate că cineva își va lua și un comision de la acest gheșeft.

          Odată cu plecarea șefului I.G.P.F. și numirea celuilalt, s-ar părea că lucrurile nu mai merg atât de bine, ba mai mult se și complică.

La începutul lunii septembrie, un sector de poliție de frontieră a primit doar 730 de litri de motorină, iar astăzi, la un alt sector foarte important există motorină doar pentru autocarul care transportă polițiștii la și de la punctul vamal.

          Păcat! Poliția de Frontieră a funcționat foarte bine și credem că toată lumea își dorește acest lucru și pentru viitor.

          Doamna ministru, vă informăm că astăzi polițiștii care asigură paza și controlul frontierei Uniunii Europene nu au suficient combustibil pentru a-și executa misiunile, ei utilizând rezerva ”de plinuri”.

          Atragem atenția asupra acestor probleme pentru ca dumneavoastră să luați măsurile viabile astfel încât polițiștii să aibă tot ce le este necesar pentru a-și face datoria. Sperăm că nu veți spune că ”lipsa de combustibil nu e o problemă pentru că oricum majoritatea autovehiculelor stau pe tușă fiindcă nu avem bani să le reparăm”.

 BIROUL EXECUTIV CENTRAL

Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top