2020/09/27
Ultima ora:
Acasa | Articole | COMUNICAT DE PRESA – 10.01.2020

COMUNICAT DE PRESA – 10.01.2020

COMUNICAT DE PRESĂ

    Întâlnire între liderul Federației Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România „Al. I. Cuza”  Col. (r) Ionel Babuș și ministrul afacerilor interne, domnul Marcel Vela.

Biroul de presă al Federatiei Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România „Al. I. Cuza” este împuternicit să aducă la cunoștința opiniei publice următoarele:

Urmare a discuțiilor purtate între Col.(r) Ionel Babus și ministrul afacerilor interne, domnul Marcel Vela, începând cu luna ianuarie 2020, intră în vigoare o serie de măsuri fiscal-bugetare care privesc polițiștii, militarii și personalul civil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne aprobate de Guvernul României conform OUG 1/2020, publicată în Monitorul Oficial din 9 ianuarie 2020.

Astfel, salariile de bază, soldele de funcție/salariile de funcție și indemnizațiile de încadrare se majorează cu 1/3 din diferența dintre salariul de bază, solda de funcție/salariul de funcție, indemnizația de încadrare prevăzute de Lege nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pentru anul 2022 și cel/cea din luna decembrie 2019, în aplicarea art. 38 alin. (4).

O altă măsură luată în sprijinul angajaților MAI, este actualizarea, începând cu această lună, a alocației valorice pentru drepturile de hrană la fel ca în celelalte instituții publice din sistemul de apărare, ordine publică și securitate națională.

De asemenea, pentru perioada 2020-2021 personalul MAI care desfășoară activități în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale și în celelalte zile în care în conformitate cu reglementările legale în vigoare, nu se lucrează, va beneficia în continuare de majorarea de 75% la solda de funcție/ salariul de funcție/salariul de bază pentru activitatea desfășurată pentru timpul lucrate în aceste zile.

Începând din această lună, cuantumul sporurilor și al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte din salariul brut lunar/solda lunară de care beneficiază angajații MAI se menține la nivelul cuantumului acordat pentru luna decembrie 2019.

Federația Sindicatelor Democratice a Polișiștilor din România „Al. I. Cuza” apreciază astfel, receptivitatea ministrului afacerilor interne, domnul Marcel Vela față de propunerile formulate de liderul Federației, Col. (r) Ionel Babus, propuneri care se concretizează în măsurile enunțate mai sus.

De asemenea, FSDPR remarcă o dată în plus disponibilitatea ministrului afacerilor interne, domnul Marcel Vela cu privire la dialogul social și la identificarea de soluții față de nevoile și problemele angajaților MAI, așa cum au fost ele prezentate.

Pe cale de consecință, Federația Sindicatelor Democratice a Polițiștilor din România „Al. I. Cuza” reafirmă suportul pe care îl oferă ministrului afacerilor interne, în vederea realizarii unui management de cel mai înalt nivel, pentru MAI.

Director de Comunicare și Purtător de Cuvânt al F.S.D.P.R,

Comisar- șef de poliție Christian Ciocan

Mobil 0757 123 456

Scroll To Top