2021/08/03
Ultima ora:
Acasa | Articole | Comunicat: Care mai e rostul inspectorilor sefi?!

Comunicat: Care mai e rostul inspectorilor sefi?!

Antet-SNAPNesecret
Nr. 9364 / 15.06.2015

COMUNICAT
„Care mai e rostul inspectorilor șefi?!”

La nivelul I.P.J. Olt, ca de altfel și la alte inspectorate, Ordinul M.A.I. 101/2014 privind condiţiile de stabilire a majorării salariale pentru personalul Ministerului Afacerilor Interne care desfăşoară activităţi în zilele de repaus săptămânal, de sărbători legale şi în celelalte zile în care, în conformitate cu reglementările în vigoare, nu se lucrează, precum şi activităţile pentru care se acordă acest drept nu a fost aplicat, în sensul că polițiștii nu au beneficiat de timp liber corespunzător, altul decât repausul săptămânal și nici de sporul de 75% pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și în sărbători legale.

Cu toate acestea, de la I.P.J. Olt am primit un răspuns surprinzător. Astfel, la solicitarea organizației noastre de a ne comunica maniera în care și-a produs efecte Ordinul M.A.I. 101/2014, pe lângă faptul că reprezentanții conducerii se fac că nu știu care polițiști sunt membri S.N.A.P., în condițiile în care lunar le reține cotizația pe statul de plată, aceștia ne comunică următoarele: „șefii membrilor de sindicat, nu au întocmit în mod corespunzător centralizatoarele cu orele efectuate de lucrătorii de poliție în cauză”. Mai mult, inspectorul șef, ca și când el nu ar avea relații de control asupra propriului personal, ne recomandă: „să îndrumați membrii de sindicat în numele cărora ați formulat prezenta plângere, să se adreseze șefilor dumnealor în sensul întocmirii de situații centralizatoare cu orele efectuate de dumnealor…pentru perioada iulie 2014-decembrie 2015”.

Trebuie să recunoaștem că la spețele pe care le-am întâlnit de-a lungul timpului, aceasta se situează undeva în top. Raportat la răspunsul primit, este greu de imaginat de ce la I.P.J. Olt mai există funcția de inspector șef, dacă s-a ajuns ca simplii polițiști să ajungă să se milogească de șefii lor să respecte legea și să le plătească sporul de 75% pentru orele lucrate sâmbăta, duminica și în sărbători legale.

Acest răspuns îl considerăm o bătaie de joc la adresa polițiștilor și o dovadă vie că în Poliția Română „manageria” este la nivel de haos, unde fiecare inspector șef aplică legea după cum îl taie capul.

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

sefi-politie

 

Scroll To Top