2020/11/01
Ultima ora:
Acasa | Articole | Ce sanse mai au agentii in fata interlopilor acoperiti de sefii din politie?

Ce sanse mai au agentii in fata interlopilor acoperiti de sefii din politie?

Nesecret
12.10.2020

C O M U N I C A T

Ce șanse mai au agenții în fața interlopilor acoperiți de șefii din poliție?

Câți șefi ați văzut lăudându-i pe agenții subordonați, ori, câți șefi îi susțin pe agenții ultragiați, și cum se mobilizează unii șefi ai poliției române când vreunui cap de clan ori vreunui “locotenent” de-al interlopului îi este lezată “demnitatea”?

Nimic însă din cele de mai sus, nu-i oprește pe domnii șefi să se cațere pe munca agenților, crezând că asta “li se cuvine”… râzând la poză ca eroii.

Avem doar un exemplu din multele pe care le-am putea da și care ar fractura oricare logică a bunului simț, a dreptății, onoarei și a datoriei. 

4 Noiembrie 2017, ora 22: 10, o noapte rece. Tânăra Bianca Goghez, agent de poliție de doar 2 luni, iese din serviciul schimbului II și pleacă spre casă, unde o așteaptă prietenul ei și cei dragi să-i ureze la mulți ani, fiind prima aniversare de când este polițistă.  La intersecția șos. Giurgiului cu str. George Bacovia, observă o persoană fiind alergată de agenții unei firme de pază. Timpul s-a oprit, gândul de acasă, de aniversare, a dispărut, trebuie să intervină! Află imediat de la agenții de pază, că unul dintre ei tocmai fusese lovit la ieșirea din Mega Image, de un individ care furase din magazin. Bianca  îl prinde și îl imobilizează pe bărbat, pe linia de tramvai. Poartă tot timpul cătușele cu ea și bine face, căci așa l-a și încătușat pe fugarul hoț și agresiv. Sosesc colegii care se ocupă în continuare de infractor… Tânăra polițistă nu va uita niciodată “aniversarea” din 2017, o misiune îndeplinită, surprinsă de toate camerele de luat vederi din zonă. V-am relatat pe scurt istoria unei tinere polițiste cu aripile desfăcute spre o carieră care definește un bun apărător al legii.

În timpul în care ne facem munca, cei mai tineri ori  polițiștii cu experiență, unii barosani cu chip de șef “își ascut foarfecele” pentru aripile debutanților  și pentru rapoartele în care munca noastră ar fi subliniată cu subiect și predicat.     

Și nu ca o excepție, și în speța în care eroul întâmplării este polițista Bianca Goghez, șefii din acea perioadă, care dăinuie peste timp până astăzi, au vârât sub preș și n-au menționat nicăieri faptul că agenta noastră a ales să acționeze în timpul său liber, fiind o noapte atât de importantă pentru ea.

Conform procedurilor, conducerea secției are obligația, ca in cel mult 2 ore, să trimită telex de informare cu privire la cele petrecute. Orele treceau și conducerea nu trimisese nici măcar o informare preliminară. În jurul orei 06:00, după aproximativ 8 ore de la eveniment, conducerea Secției trimite un telex către DGPMB cu totul altă încadrare. Nu se pomenea nimic de tâlhărie, nu se pomenea nimic de colega noastră, despre curajul căreia vuia toată presa, nimic de agenții de pază bătuți, nimic din toate astea. În telex se scria succint că un individ a încercat sa sustragă produse dintr-un Mega Image, fiind oprit la ieșire de agenții de pază, fără niciun alt incident. Toate aceste lucruri, inclusiv dosarul în care conducerea Secției 16 Poliție a mușamalizat grosolan o faptă de tâlhărie, pot fi verificate. În cursul zilei de 5 Noiembrie, imaginile cu polițista curajoasă care încătușa un suspect de tâlhărie făceau înconjurul televiziunilor. Colega noastră nu a fost niciodată felicitată oficial, pentru simplul motiv că nu a existat niciun act care să ateste implicarea ei. A rămas doar cu aprecierile colegilor pe site-urile de socializare după apariția imaginilor. De ce acești șefi au dorit să taie aripile unei tinere polițiste care abia absolvise Școala de Agenți!? Nu mai așteptăm răspuns…, ea, noi, nu contăm pentru ei, barosanii cu gulere albe de la secția 16 poliție!

Dar hai să vedeți cum, aceiași șefi care dăinuie peste timp, iau poziția de drepți și acționează spectaculos când interlopii sunt “lezați în demnitate” de niște bieți agenți care n-au ascultat ordinele șefilor de a nu-i deranja pe cei din tagma celor ce flutură săbii și-i amenință pe polițiști. Cităm aici din articolul EVZ care relatează situația în care șefii și interlopii se respectă reciproc iar barosanii din poliție bagă pumnul în gură polițiștilor.

“Ancheta în cazul polițiștilor cercetați pentru o presupusă agresiune asupra a doi bucureșteni poate lua o întorsătură neașteptată.

Incidentul a apărut în spațiul public la scurt timp după ce evz.ro a dezvăluit încrengătura de tip mafiot a unor șefi din poliție cu traficanții de țigări din Piața Reșița.

Culmea, cei cercetați, acum, sunt polițiști care au semnalat, până la cel mai înalt nivel, legăturile suspecte între traficanți și șefi din Poliția Sectorului 4. Așa cum a dezvăluit un polițist, în exclusivitate pentru evz.ro, fenomenul a fost tolerat până la vârful Poliției Române, ani la rând. Mai mult, DIPI, fostul „Doi și-un sfert”, serviciul secret al Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a fost informat, în nenumărate rânduri, despre situații halucinante în care șefii le ordonau polițiștilor să nu mai patrulze în zonă, să nu mai întocmească dosare penale, ci să doar să dea amenzi. Asta în timp ce polițiștii erau amenințați cu moartea de traficanți, după ce intrau în posesia datelor personale ale agenților care se încumentau să le facă controale sau să le confiște marfa de contrabandă.

Colegii polițiștilor anchetați pentru un presupus abuz asupra unor bărbați, care, potrivit oamenilor legii, ar face parte din anumitee clanuri de interlopi, erau într-o stare avansată de ebritate și nici măcar nu voiau să depună plângere ar putea fi o înscenare îndreptată împotriva celor care i-a reclamat pe șefi. „Cum încearcă șefii din Poliția Sector 4 să se răzbune pe polițiștii care au avut curajul să semnaleze încrengăturile dintre traficanții de țigări de la Piața Reșița și ofițeri din conducere”, este mesajul pe care l-am primit de la colegii polițiștilor anchetați.

Mai mult, apropiați ai celor doi, indivizi tatuați, s-ar fi dus la mai multe televiziuni să le spună că prietenii lor ar fi fost bătuți de polițiștii de la Secția 16.

În ultimă instanță, s-a apelat la o postare pe Facebook care, acum, nu mai este de găsit.

Practic, cei doi ar fi fost „săltați” de acasă, la ordinul unui șef din Secția 16 Poliție și aduși la audieri unde au fost puși să dea declarații împotriva agenților.

Însăși postarea de pe Facebook pare dictată, exact ca la întocmirea unui proces-verbal, după cum susțin polițiștii.

Apoi, susțin sursele noastre, șeful pus să îi execute pe agenți a trimis link-ul de pe Facebook la cunoștințe din presă…”

https://evz.ro/exclusiv-alt-scandal-urias-in-politia-romana-sefi-vizati-de-acuzatii-grave.html/amp?fbclid=IwAR1gF5Sxz7kIyxg-_OTdHxY5h3m1QJ6d2c4zGy0_RU1dozuGkLpEHedPYro

Așadar,  faptul că polițiștii își fac datoria nu mai are nicio valoare, nici măcar scriptic faptele nu sunt menționate, cum s-a întâmplat în cazul tinerei polițiste.  Avem și dovada că șefii sunt atenți la activitatea noastră, dar când interlopii sunt lezați și au fir scurt cu barosanii din poliție. Atunci șefii ne dau cea mai mare atenție, suntem anchetați, transferați, tăvăliți și umiliți, iar mai marii Poliției Române știu! Știu și tac!

BIROUL EXECUTIV CENTRAL

”Uniți vom fi puternici!”

Scroll To Top