2017/12/15
Ultima ora:
Acasa | 2015 | March

Arhiva lunara: March 2015

La Politia Slatina ofiterii stiu “adevarul”

In vederea asigurării unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică pe raza municipiului Slatina, între Poliţia municipiului Slatina şi Primăria Slatina, a fost întocmit un plan de cooperare înregistrat sub nr. 318129/04.02.2015, pentru îndeplinirea în comun a unor misiuni de menţinere a ordinii publice. Cu ocazia verificărilor a rezultat că agenţii de siguranţă publică din cadrul Poliţiei municipiului Slatina nu au fost controlaţi de reprezentanţii Poliţiei Locale. De fiecare dată când se acţionează în patrule mixte, controlul se efectuează, în comun, de către un poliţist şi un reprezentant al Poliţiei Locale, fiecare discutând cu poliţistul din subordinea sa.

Mai mult »

Propuneri FSDPR – Legea pensiilor militare

(1) Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special cu o vechime de cel puţin 25 de ani beneficiază, la împlinirea vârstei prevăzute de lege, de pensie de serviciu, în cuantum de 80% din media veniturilor brute realizate în ultimele 12 luni de activitate înainte de data pensionării. (2) Militarii, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special sunt pensionaţi la cerere înainte de împlinirea vârstei prevăzute de lege şi beneficiază de pensia prevăzută la alin. (1), dacă au o vechime de cel puţin 25 de ani numai în

Mai mult »

Dupa 6 luni, la CRAP Galati, politistilor li s-a facut dreptate

După mai bine de 6 luni şi nenumărate demersuri de sensibilizare şi conştientizare a factorilor de conducere din I.G.P.R. despre situaţia abuzivă din cadrul C.R.A.P. Galaţi, vă informăm că, în urma a două controale din partea Direcţiei Control Intern (se pare că pentru primul control, ofiţerii care s-au deplasat la Galaţi au fost trimişi în scop „turistic" şi nu pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu) s-a făcut

Mai mult »

SNAP sustine activitatile sportive din MAI

4

În perioada 10.03.2015 – 13.03.2015 in municipiul Deva judetul Hunedoara s-a desfasurat Campionatul National de Judo din cadrul Ministerului Afacerilor de Interne activitate care a fost sustinuta si de reprezentanti ai Sindicatului National al Agentilor de Politie. Pe aceasta cale dorim sa multumim tuturor participantilor si sa-i felicitam in mod deosebit pe aceia care au obtinut rezultate notabile si care au fost premiati in cadrul competitiei asigurandu-i ca si

Mai mult »

Bilantul Ministerului Afacerilor Interne

La această activitate au fost prezenţi şi importante personalităţi cum ar fi: Preşedintele României Klaus Iohannis, premierul Victor Ponta, ministrul Apărării Mircea Dusa, şeful SRI Eduard Hellvig şi adjunctul acestuia Florian Coldea, ministrul Justiţiei Robert Cazanciuc, ministrul Transporturilor Ioan Rus, procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie Laura Codruţa Koveşi şi şeful interimar al DIICOT Giorgiana Hosu. Toţi cei prezenţi, care au luat cuvântul, au ţinut să aprecieze implicarea, dedicarea şi rezultatelor poliţiştilor. De asemenea multe dintre discursuri au amintit despre eforturile şi sacrificiile pe care poliţiştii sunt nevoiţi *să le facă pentru a-şi exercita atribuţiile de serviciu.

Mai mult »

Demersuri SNAP privind modificarea Ordinului nr. 51 2014

In urma demersurilor făcute de către Sindicatul National al Agenţilor de Politie din Romania, Ordinul MAI nr. 51/2014 (privind decontarea cheltuielilor de transport), a fost finalizat, urmând sa fie republicat si speram de data aceasta ca va fi pe intelesul si acelor sefi care nu au inteles menirea acestui ordin de la inceput. In data de 19.03.2015, la ora 10.00, a avut loc la sediul MAI Comisia de Dialog Social, la care au participat preşedintele SNAP Iulian Surugiu si consilierul juridic

Mai mult »

Drepturi de pensionare pentru fostii angajati

Urmare solicitării dumneavoastră nr. 8534/2015, vă facem cunoscute următoarele: Prin Decretul nr. 211/19541 s-a instituit ordinul şi medalia „Meritul Militar" şi s-a aprobat Regulamentul de conferire, descriere şi modul de purtare a acesteia. Art. 1 din decret stipulat: „se instituie ordinul şi medalia «Meritul Militar», care se va conferi militarilor pentru vechime în (...) Ministerul Afacerilor Interne. Art. 4 din regulament2 prevedea că ordinul sau medalia „Meritul Militar" se conferea pentru 15 ani, 20 ani, respectiv 25 ani vechime în serviciu. In sensul aplicării unitare şi înţelegerii corecte a sintagmei „vechime în serviciu", în contextul actelor normative menţionate, prin Decretul nr. 695/1964 au fost aduse modificări atât Decretului nr. 211/1954, cât şi Regulamentului privind conferirea, descrierea şi modul de purtare a ordinului „Meritul Militar", după cum urmează:...

Mai mult »

Discriminarea agentilor “intretinuta” de specialistii din MAI

In fapt, este vorba despre faptul că în prezent doar o parte din agenţii de poliţie beneficiază de sporul de 25% pentru studii superioare, deşi mare parte din cei care nu beneficiază de acest spor au aceleaşi studii superioare şi îşi desfăşoară activitatea în acelaşi domeniu în care îşi desfăşoară activitatea ceilalţi agenţi de poliţie care beneficiază de sporul de 25% pentru studii superioare. La nivel intern, respectiv la nivelul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), modalitatea de acordare a sporului de 25% pentru studii superioare a fost reglementată de OMAI nr. 318/2004 privind specialităţile studiilor superioare, cursurilor postuniversitare şi ale titlurilor ştiinţifice care exceptează ofiţerii de la absolvirea cursurilor de capacitate profesională/capacitate.

Mai mult »

Sedinte…la comanda!

Stimaţi colegi şi onorată conducere a IPJ Dolj, Astăzi vom transmite un mesaj legat de bun simt, respect reciproc si civilizație, legat de raporturile de lucru intre diferiți funcționari publici, indiferent de funcții, si modul in care aceste raporturi ar trebui sa se desfășoare in limita unei decente minime.

Mai mult »

Unii destepti, altii prosti

In atenţia: D-lui Gabriel OPREA, Vicepremier şi Ministru Vă sesizăm cu privire la mai multe aspecte care generează nemulţumire în rândul agenţilor de poliţie: - Salariile de merit au fost acordate în baza O.G. 38/2003 pentru rezultatele deosebite obţinute de personalul M.A.I., pentru o perioadă de 12 luni. Cadrul normativ incident în cauză, deşi prevede că trecerea de la vechiul sistem de salarizare la noul sistem să se facă astfel încât nicio persoană să nu înregistreze o diminuare a drepturilor salariale de care beneficia la 31 decembrie 2009, sunt incidente şi prevederile art. 5 alin. 4 din O.G. 1/2010 care fac referire directă la salariile de merit şi la faptul că acest drept salarial, acordat în anul 2009, care se întinde şi în anul 2010 se va introduce în salariul de bază însă doar până la expirarea lui.

Mai mult »

Scroll To Top